Întrebări frecvente

Pe traseul drumului de pelerinaj am înregistrat toate pensiunile, casele de oaspeți sau locuri de cazare gratis, elepot fi vizualizate la meniul Cazare, sau la Trasee. La rezervare putem să solicităm ajutor de la persoanele de contact, la care este specificat, deoarece ei pot să ne ajute și în rezervarea altor locuri de cazare private, altele, decât cele specificate pe site.

Într-o lume determinată de tehnologie, suntem înclinați să credem că este suficient să ne îmbrăcăm în echipamentele cele mai scumpe și deja suntem pe vârf de munte fără efort. Bineînțeles că nu este cazul, dar este adevărat că echipamentul de bună calitate contribuie foarte mult la succesul excursiei – uneori chiar supraviețuirea poate depinde de acesta. Cele mai importante dintre toate, desigur, sunt abilitățile fizice, mentale și profesionale, dar pelângă acestea contează mult echipamentul.

Cealaltă extremă poate fi că "va fi bun și acesta" deoarece predecesorii noștri, păstorii, tăietorii de lemne au plecat fără echipament pe munți. Pe munte însă, în situații neașteptate această atitudine nu ne va ajuta.

Este recomandabil să începem pregătirea pentru o excursie de mai multe zile atunci când ajungem acasă de la ultima excursie, să facem un inventar scris despre ceea ce am folosit și ce nu, decâte alimente era nevoie. Astfel avem la îndemână o listă, care poate fi luată în considerare la următorea excursie. Înprincipiu este recomandat să lăsăm lucrurile inutile și grele acasă. Să fim atenți la ceea ce putem folosi de mai multe ori și împreună cu alții.

Împachetarea, rucsaculșisacul de dormit

Să împachetăm corespunzător scopului, în funcție de vreme și de teren, astfel încât greutatea rucsacului să nu depășească 10-12 kg pentru o excursie de 3-4 zile. Este preferabil ca rucsacul să aibă și mâner și să conțină doar lucrurile necesare, altfel va împiedica de plasarea și va strica drumeția. Fiecare gram contează!

Să cântărim înainte de plecare! În cazul în care greutatea este mare, să porți o năm mâncarea, și să reducem numărul de haine de schimb! În rucsac să împachetăm lucrurile ușoare (sacul de dormit) jos, cele grele mai sus, dar aproape de corp (spate). Totul să fie înfășurat în nylon, astfel încât să nu se ude, dar putem împacheta totul într-un sac de gunoi mai puternic, dar să ne asigurăm că saculnu este deteriorat.

Dormitul se face, de obicei, încort de aceea trebuie să avem la noicort, saltea (polifoam sau salte agonflabila, sau ambele), sac de dormit, lanternă de cap. Dacă mergem într-o echipă, este recomandat să ne înțelegem cu ceilalți, astfel încât să nu luăm cu noi corturi inutile. Cortul să fie suficient de puternic: dacă stâlpii cortului pot fi în doi te ușor cu mâna, atunci un vânt mediu va face acest lucru pe munte!

Să nu economisim la acest domeniu, și aici vorba este adevărată: tot ce este ieftin costă mai mult.

Sacul de dormit să fie, de preferință, cât mai ușor. Să nu intrați în sacul de dormit dacă vă este frig, casă nu stați în sac tremurând pentru un timp îndelungat. Alergați, faceți genu flexiuni sau dacă este vremerea, atunci faceți  push-up-uri în interior.

Trusă sanitară, igienăpersonală:

Săpun, pastă de dinți, periuță de dinți, pieptene, prosop, hârtie igienică, batistă, cremă pentru copii, trusă de primajutor (analgezice, medicament anti-diaree, bandaje, tifon, unguente, folie de salvare), medicamente individuale, produse de protecțiesolară, pensete căpușe sau simple.

Sporesc calitatea și siguranța drumeției:

  • GPS, hartă, descrierea traseului (busolă)
  • Camera (setareadateișiaorei)
  • Binoclu
  • Băț drumeție (pliabil, altfel va împiedica alpinismul)
  • Să pornim telefonul numai atunci când este necesar, deoarece acumulatorul se descarcă repede. Poate fi folositca GPS dacă avem un acumulator de rezervă, dar nu rezistă mai mult de două zile. Se recomandă să scriem cele mai importante numere de telefon pe o bucată de hârtie. Putem avea un încărcător pentru telefonul mobil, astfel încât să putem încărca telefonul dacă coborâm într-o vale. Este bine să avem cel puțin un încărcător solar în echipă și o stație de alimentare USB sau baterie de înaltă capacitate (Powerbank).

La selectarea îmbrăcămintei, trebuie respectat structura cepei. Primul strat este stratul de reglare, absorbind umiditatea din piele, al doilea strat este izolarea termică, pentru a izola căldura corpului. Cel de-al treilea strat ne protejează împotriva vântului și a ploii. Stratul inferior trebuie să fie mai strâns, lipit de corp, iar straturile exterioare să fie mai confortabile. În practică acesta înseamnă, că mai bine să punem două pulovere subțiri, decât unul gros. Astfel putem combina hainele noastre în mai multe moduri. Dacă ceva este ud, să-l uscăm pe rucsac în timpul zilei, astfel încât să-l putem folosi de mai multe ori. Greutatea totală a îmbrăcămintei să nu fie mai mare de 4-5 kg. La îmbrăcăminte, principiul de bază este ca întotdeauna să avem haine uscate de rezervă.

Pantofi pentru drumeție, bocanci: cel mai important accesoriu, care trebuie să fie dejarodat, și de preferință să alegem unul cât mai ușor (din piele, profil înalt, talpă din cauciuc cunervuri).

Sandale: o completare utilă pentru teren ușor și pentru camping.

Jambiere și ghetre: rolul loreste de a proteja piciorul și bocancii de umiditate, de ex. înploaiesau la topirează pe zii și împiedică ca pantofii să se umple cu murdărie. Din moment ce nu facem drumeție în timpul iernii, pentru reducerea greutății, putem tăia capătul unor șosete lungiși îi putem folosi în acest scop.

Șosete: mai recent se recomandă să se poarte stratificat. Mai bine să luăm cu noi mai multe șosete subțiri, se usucă mai repede și o să avem mai puține bășici.

Lenjerie de corp (nu sintetică): putem lua cu noi scurte și lungi.

Pantaloni de drumeție: mai bine să fie lungi și subțiri, să fie ușor de uscat. Centura săfie din nylon, deoarece se usuca mai repedeși mai ușor decât pielea.

Cămașă cu mânecă lungă: cea mai practică, suflecat poate fi cu mânecă scurtă și protejează gâtul de soare și vânt. Suplimentar putem avea tricouri (cumânecăscurtă).

Pulovăr cu mânecă lungă: mai bine mai multe și subțiri.

Hanorac-vânt, canadiană: putem folosi mai ales în frig și în camping.

Protecția capului: căciulă, pălărie, eșarfă.

Mănușă: ne putem aștepta la răcirea cauzată de furtuni sau că trebuie să folosim mâinile când trecem prin zăpadă.

Trenci sau Poncho.

Ochelari de soare.

Este important să fie variat și bogat în calorii (carbohidrați: 50%- pâine, ciocolată, fructe, orez, cartofi; proteine: 30%-ouă, produse lactate, carne, semințe; grăsimi, lipide 20% – slănină, ulei, lapte, semințe).

Cel mai mult loc ocupă hrana, așa că nu are rost să cărăm  degeaba. Pe ruta pelerinajului sunt în fiecare localitate magazine, cafenele și restaurante și se poate solicita pensiune completă sau demipensiune la locul cazării.Să mâncăm variat, să gustăm specialitatea casei cu încredere.

Glucoza dă energie în mod rapid, dar să nu facem excese pentru că provoacă sete și scăderea glicemiei. Să utilizăm frecvent apa cu sirop și tablete efervescente.

E bine dacă avem în rucsac:

  • pahar
  • tărtăcuță
  • briceag
  • chibrit, brichetă

Ultimele 100 de kilometri ale Viei Maria le putem parcurge atât pe ruta Odorhei, cât și pe ruta Gheorgheni, ambii fiind drumuri de pelerinaj amenajate, finisate. Etapele zilnice sunt recomandate să le parcurgem conform stării noastre fizice. Drumurile sunt marcate, dar nu recomandăm nimănui să se abate de la ele sau să se aventureze singur.

Pelerinajul este efectuat pe proprie răspundere de către fiecare participant. Să pornim pe etape mai mari doar dacă avem experiența necesară și dacă este posibil să ne alăturăm unor grupuri, este mai sigur și mai interesant. Trebuie să fim conștienți privind pericolele, dar și privind propriile capacități.Este bine să avem timp și energie de rezervă în caz că mergem mai încet decât am planificat.

Trebuie să respectăm regulile generale turistice și etice: de exemplu, putem să facem foc numai în locurile permise, să avem grijă cu țigările, să nu lăsăm deșeuri, să respectăm distanța necesară pentru a evita accidentele, să avem grijă unii cu alții. În caz de fulgere este recomandat să stăm în locuri uscate, cu piciorele pe polistiren. Trebuie să evităm copacii singuratici, vârfurile și crestele montane.

Pe drum putem întâlni animale sălbatice, însă cel mai mare pericol îl reprezintă câinii ciobănești, trebuie să fim pregătiți pentru asta.Să verificăm lipitoarele. În caz de accidentare sau pericol iminent chemați ajutor (număr internațional de urgență: 112, Salvamont:0725 826 668-0).

Trebuie să respectăm regiunea pe unde trecem, oamenii locali, trebuie să fim deschiși noilor experiențe. Putem să înaintăm în liniște, dar în păduri este recomandat cântatul cu voce tare și fluieratul, cu scopul să fim observați mai repede de către animalele sălbatice. Să fim atenți la mediul înconjurător, să avem grijă de noi și de unii de alții, dacă mergem în grup.

Să avem grijă ca să nu ne punem în sacul de dormit, dacă ne este frig, mai bine să alergăm, să facem genoflexiuni . Iar dacă este vreme rea, să facem exerciții fizice, push-up-uri în interior.

În legătură cu traseul, programele, starea vremii, cazare sau cu punctele de atracție putem să ne informăm de pe site-ul  100km.mariaut.ro sau de la persoanele de contact.

La cazare să ne informăm de la persoanele locale de contact, la care este specificat că ne pot ajuta.

Pe site sunt afișate mai multe locuri de cazare, dar noi putem apela și la locuri de cazare private.

Să pornim telefonul mobil doar dacă este necesar, pentru că se descarcă.

Să o folosim ca GPS. Trebuie să avem încărcător, ca să le putem încărca la locurile de cazare.Este recomandat să scriem numerele de telefon importante pe o hârtie.Ar fi bine ca măcar un pelerin să aibă încărcător solar sau încărcător extern de mare capacitate încărcat de acasă sau powerbank. Documentele personale importante, cheile și banii să le ținem împachetate și într-un loc ascuns în rucsac.

Vă urăm drum bun și să ajungeți în siguranță la destinația dorită!

Înainte să pornim, alături de echipament, trebuie să pregătim și bicicletele. Să verificăm dacă frânele sunt în stare bună, să avem lâmpi în față și în spate. Este obligatoriu casca și vestare flectorizantă.

E bine să avem lanț sau lacăt în formă de U, apărătoare de noroi, pompă și sunt recomandate mănușile de bicicletă.

Este obligatorie tigva pentru cei sub 16 ani, iar pentru ceilalți este recomandată. Totodată să protectorul pentru și raspinării. Cași pentru ceilalți pelerini, este importantă îmbrăcămintea stratificată.

Înainte de pornire să verificăm potcoavele, echipamnetul, șaua. Să ținem distanța minimă de un calșisă fim atenți la intrucțiuni.

Pentru ziua de vineri  este recomandată cămașa albă, pantaloni negri, vestă neagră și pălărie neagră.

Echipamentrecomandat:

  • tigvă (obligatoriusub 16 ani)
  • protector pentru și raspinării
  • cizme adecvate
  • îmbrăcăminte stratificată
  • haină impermeabilă.

Pe traseul drumului de pelerinaj am înregistrat toate  pensiunile, casele de oaspeți sau locuri de cazare gratis, magazinele, atracțiile turistice. Site-ul www.100km.mariaut.ro contribuie la un pelerinaj liniștit, prin marcarea locurilor de cazare, a atracțiilor turistice, a magazinelor, a cafenelelor, a dispensarelor medicale, a poliției, etc.

În fiecare localitate pelerinii sunt ajutați de persoanele de contact locale.Putem să apelăm la dânșii pentru informații despre cazare, programe, pelerinaje pe jos,  cu bicicleta sau cu calul. Pentru o comunicare mai eficientă, pe fișa de date a fiecărei persoane de contact este menționat ce fel de informații poate să ne furnizeze și ce limbă vorbește.

Traseul poate fi urmat cu ajutorul hărților, dar și cu cea a audioguide-urilor și în acest fel pelerinul poate asculta informații legate de locurile vizitate.

Pe plaiurile mirifice ale Ardealului  pelerinul nu este singur niciodată. În zona Gheorgheni și Odorhei poate parcurge trasee marcate de la Praid până la Șumuleu Ciuc.

Pe ultimele 100 de kilometri al drumului Via Maria pelerinii pot solicita un pașaport de pelerin. Desigur, nu este obligatoriu, dar poate fi folositor, pentru că putem să dovedim că nu suntem simpli turiști. La locurile stabilite și marcate, pelerinii pot solicita ștampile în pașaport, cu carem odată ajunși la Șumuleu Ciuc, pot dovedi că au parcurs drumul de pelerinaj pe jos, cu bicicleta sau călare cele 100 de kilometri  și primește un certificat cu numele său.

Pașapoartele de pelerin se pot solicita gratis pe site sau pot fi cumpărate la Praid la locurile de cazare, împreună cu insigna pentru rucsac. Aceste puncte sunt sunt marcate pe site la trasee, prin semnul Pass, și sunt locuri pentru ștampilat și puncte de informații în același timp.

Pentru solicitarea gratis a pașaportului, faceți clic aici, apoi după furnizarea datelor puteți menționa pe această pagină, unde îl veți prelua.

Cu ștampilele din pașaportul de pelerinaj , pelerinul dovedește că a reușit să parcurgă ultimele 100 de metri ale Viei Maria, pe jos, cu bicicleta sau călare. Cel care adună toate ștampilele, este răsplătit la Șumuleu Ciuc cu un certificat, care nu este doar o amintire eternă , ci și o dovadă că pelerinul a înfruntat toate provocările traseului cu brio.

Locurile unde se pot procura ștampilele sunt marcate pe site cu o ștampilă și se poate informa despre acestea  la punctele informaționale și se pot găsi și pe această hartă.

Toți cei care parcurg ultimele 100 de kilometri ale Viei Maria pe jos, cu bicicleta sau călare  și pot  dovedi acest lucru cu un pașaport de pelerinaj preluat anterior sau primit la Praid, primesc un certificat eliberat pe numele lor, ca o amintire eternă. Pentru acest certificat, pelerinul trebuie să adune ștampile la locurile marcate.

Cei care nu parcurg cei 100 de kilometri, vor primi o diplomă obișnuită pentru pelerinajul la Șumuleu Ciuc.

Cei care nu parcurg cei 100 de kilometri minimi pe jos, cu bicicleta sau călare, vor primi o diplomă obișnuită pentru pelerinajul la Șumuleu Ciuc.

Atât traseul Odorhei, cât și  traseul Gheorgheni sunt de o dificultate medie. Distanțele zilnice sunt marcate încât ca o persoană cu o condiție fizică generală să le poată parcurge. Printre pelerini sunt și pensionari și participanți care pornesc la drum cu familia, așa că recomandăm ambele trasee tuturor celor care lucrează în mod sedentar.